Înapoi la Blog

De ce să dăruieşti o Orhidee. O plantă aparte, cu o simbolistică puternică

Toate florile au frumusețea lor, însă ordiheele au ceva aparte, un surplus de splendoare și finețe, poate chiar puțin mister, motiv pentru care nu sunt doar simple plante decorative, ci și adevărate simboluri utilizate în aproape toate artele și regăsite în foarte multe culturi din Europa, Asia și Africa.

Orhideele fac parte din clasa Orhidaceae, iar familia lor include numeroase specii, care mai de care mai deosebite. Mare parte dintre aceste specii se găsesc în zonele tropicale și subtropicale, însă se pot găsi și în alte regiuni, chiar și în țara noastră, cea mai cunoscută fiind Papucul Doamnei.

Aceste flori sunt alese pentru a înfrumuseța decorul interior, având în vedere că pot avea o gamă largă de culori plăcute, precum: albastru, galben, alb, portocaliu, sau roșu. Pe lângă culorile vii, acestea emană un miros spectaculos, fiind așadar o plantă care aduce, o dată cu achiziționarea ei, un cumul de simțuri.

Un alt beneficiu pentru care alegerea acestei flori este una extrem de înțeleaptă, ține de faptul că înfloresc de mai multe ori pe an, iar florile țin în jur de 5 sau 6 luni, așadar ele acest decor este unul viu aproape permanent. Însă, pentru că este o plantă exotică, Orhideea are nevoie de o îngrijire specială, motiv pentru care tija trebuie tăiată imediat după ofilirea florilor, pentru a se realiza regenerarea completă, temperatura trebuie adaptată astfel încât pe timpul nopții să fie mai răcoare decât pe parcursul zilei, iar udarea trebuie făcută cu grijă, fără prea multă apă.

Și pentru că este o floare cu totul spectaculoasă, care nu poate fi ușor trecută cu vederea, aceasta se regăsește în majoritatea artelor sub formă de simbol, semnificând de fiecare dată altceva. De exemplu, în literatura română, mai exact în poezia lui Ion Barbu “Riga Crypto și lapona Enigel”, apar câteva referințe care fac trimitere la un mit din Laponia, referințe care au scăpat din atenția criticlor literari. Deși se știe că în poezie unul dintre personajele lirice principale este Riga Crypto, regele ciupercilor – un inadaptat al lumii lui care aspiră la depășirea condiției – se pare că, pentru a se realiza opoziția dintre două lumi distincte, se face trimitere la o orhidee, numită Calypso bulbosa. În plan real, aceasta este o orhidee extrem de frumoasă și rară, care se găsește la Polul Nord și care reușește să supraviețuiască în condiții improprii. În plan imaginar, aceasta este menționată pentru a se creea imaginea unui ideal: Riga Crypto ar putea căpăta strălucire doar printr-o floare atât de deosebită, care însă îl refuză pentru că apar incompatibilitățile native.

Orhideele apar în creațiile multor culturi, dar în special în literatura și pictura chineză, acolo unde este considerată un simbol al patriotismului, dar și al feminității, purității și perfecțiunii.

Aceste plante sunt considerate, datorită formei lor atipice, talismane utilizate pentru înfăptuirea actelor de magie. Una dintre speciile care se găsesc în Asia a fost ulilizată pentru poțiuni de dragoste. În Africa, specia Ansellia era folosită pentru alungarea viselor urâte și pentru protecția căsniciei. Dendrobium – este o specie care se folosea în China în ritualurile de exorcizare, iar în Indonezia foarte mulți oameni credeau că în interiorul acestor plante străiesc spiritele celor dragi.

Așadar, Orhideea este cu adevărat o floare care poartă o simbolistică puternică și care aduce cu sine numeroase energii, adunate din toate colțurile lumii. Toate astea pot fi simțite prin parfumul lor intens, prin frumusețea, grandoarea, forma perfectă și misterioasă, care adună toate legendele popoarelor din antichitate.

Aşadar, ai destule motive pentru care ar trebui să dăruieşti o orhidee unei persoane dragi sau pe care o apreciezi foarte mult.

Vrei să dăruieşti o orhidee? Iată mai jos recomandările noastre:

Distribuie aceasta postare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înapoi la Blog
Ai o intrebare?